Your browser does not support SVG
SCURT ISTORIC
Sarichioi a fost fondat de turci la inceputul secolului al XVI-lea, Dobrogea fiind atunci sub stapanirea Imperiului Otoman. Intr-un document al acelor vremuri apare sub denumirea SARI-KOY, ceea ce in limba turca inseamna satul galben.
In a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, Sarichioi a devenit centrul vechii credinte ortodoxe, refugiindu-se aici rusii staroveri si cazacii nekrasoviti (tot staroveri si ei), cunoscuti ulterior ca lipoveni. Acestia au slavonizat numele satului in Seriakovo, devenind printre sateni denumirea neoficiala a asezarii. In prezent, Sarichioi este caminul celei mai mari comunitati de rusi lipoveni din Romania, un grup etnic incantator, bogat in traditii, obiceiuri si gastronomie, dar cu o istorie tumultoasa (detalii aici).
Un prim avantaj al satului il reprezinta iesirea directa la Razim, cel mai mare lac din tara, pana nu demult un golf al Marii Negre. Din orice unghi il veti admira, privelistea va va lasa fara cuvinte, mai ales la rasarit, in batranul port pescaresc si cu insula Popina pe fundal. Un alt avantaj este localizarea satului fix in centrul judetului Tulcea, ajungand astfel in mai putin de o ora la toate atractiile importante din Dobrogea de Nord. In Delta Dunarii se poate ajunge cu barca traversand latura nordica a lacului prin canalul Lipoveni sau direct din porturile turistice de la Tulcea, Murighiol si Dunavat.
ATRACTII TURISTICE IN SATUL SARICHIOI

Biserica „Nasterea Maicii Domnului”

Biserica ruseasca ce poarta hramul „Nasterea Maicii Domnului” este dominata de albastrul atat de specific comunitatii de lipoveni si de turlele aurite care stralucesc in bataia soarelui. Aceasta fost ridicata din piatra in anul 1866 pe locul unei foste biserici de lemn care a ars intr-un incendiu declansat intentionat si care avea sa provoace schisma locala a staroverilor (adeptii vechii credinte). Actualul lacas de cult este Crestin Ortodox de Rit Vechi si pastreaza cu sfintenie traditiile rusilor lipoveni asezati de trei secole la marginea Razimului si in Delta Dunarii.

Fotografie de la cununia religioasa organizata de Alex si Alina Filip in august 2017, respectand intru totul obiceiurile rusilor lipoveni (detalii aici).

Biserica „Sf. Vasile cel Mare”

La doi ani distanta, in anul 1868, staroverii satului au construit tot din piatra o noua biserica ruseasca ce poarta hramul „Sfantului Vasile cel Mare”. Acest lacas de cult este Crestin Ortodox de Rit Stravechi si este subordonat Mitropoliei de la Moscova, bucurandu-se de multe ori de prezenta Patriarhului Alexandr sosit din Rusia. Daca biserica „Nasterea Maicii Domnului” este dominata de culoarea albastra, la aceasta predomina galbenul si frescele exterioare recent restaurate.

Vechiul port pescaresc

Despre batranul port in care se odihnesc lotcile pescarilor din sat putem spune ca este unul dintre cele mai fotografiate locuri din Dobrogea. Pontoanele din lemn, barcile si luciul apei sunt ingredientele unui cadru de exceptie. Cum soarele isi face aparitie fix dinspre lac, la rasarit portul se transforma intr-unul sublim. Si ar fi pacat sa nu va bucurati si voi macar o data de spectacolul naturii din acest loc. In plus, veti putea observa si pescarii satului cum isi pregatesc ustensilele si pleaca dis de dimineata la munca.

Lacul Razim si Insula Popina

Cu cei 415 kmp ai sai, Razim este cel mai mare lac din tara si impresioneaza prin imensitatea sa, lasand falsa impresie ca este de fapt Marea Neagra. Totusi, in ciuda suprafatei, adancimea maxima abia ajunge la 3 m.

Situata in nordul lacului, Insula Popina se intinde pe o suprafata de aproape 100 ha si se inalta pana la altitudinea maxima de 47 m. Avand o geneza calcaroasa, Popina este singura insula stancoasa din Romania, pe tarmul nordic existand izvoare termale, nestudiate inca.

Plajele din Sarichioi

Probabil nu multi s-ar gandi ca pot gasi plaje la Sarichioi, insa lacul Razim a avut grija sa creeze cateva astfel de locuri mici, retrase si usor ascunse de cateva salcii sau de tarmuri mai stancoase. Pentru cei care cauta cu adevarat o oaza de liniste si relaxare, intr-un cadru natural foarte putin atins de om, putem recomanda cateva astfel de locuri – unele sunt chiar in sat, iar altele in imprejurimi, insa nu la mai mult de 20 km distanta. Conditia general valabila este ca aceste locuri sa ramana fix la fel cum au fost gasite.

Casele lipovenesti

Cu tencuiala alba din var natural, cu acoperisul din stuf, cu geamurile si usile albastre, cu floraria lucrata meticulos si cu frontonul din lemn, casele lipovenesti sunt veritabile bijuterii arhitecturale. Plimbandu-va pe ulitele satului Sarichioi, veti remarca numeroase astfel de case – unele mai mult sau mai putin intr-o stare agreabila. In harta pe care o veti primi la sosire, am semnalizat cateva case care, din punctul nostru de vedere, surprind prin detaliile lor.

ATRACTII TURISTICE DIN IMPREJURIMI

Cetatea Enisala

Cetatea Enisala a fost construita pe o culme calcaroasa intre sfarsitul secolului al XIII-lea si inceputul secolului al XIV-lea de catre puterea genoveza (controla Marea Neagra), avand sprijinul puterii bizantine (stapana regiunii din acea perioada). Zidul din incinta cetatii are o grosime de aproape 2 metri si este flancata de turnuri de aparare de cate 3, 4 si 5 laturi.

Enisala este astazi singura cetate medievala din Dobrogea, ofera vizitatorilor un mic muzeu la intrare si se bucura anual de prezenta a numerosi turisti sositi aici in special cand soarele apune spectaculos spre lacul Babadag.

Cetatea Enisala se afla la 11 km de Sarichioi (harta).

Gospodaria Taraneasca de la Enisala

In centrul satului Enisala se pastreaza conservata excelent o sinteza a gospodariei traditionale din zona lacurilor de la gurile Dunarii. Gospodaria Taraneasca de aici, un mic muzeu al satului dobrogean, cuprinde casa cu „chiler” (spatiu pentru depozitare) si anexele aferente: bucataria cu cuptorul de vara, grajdul pentru animale, porumbarul, soproanele, fantana.

Casa principala are doua camere si o tinda centrala, cu prispa de doua laturi si balcon. Interiorul este organizat dupa principii estetice traditionale. Peretii si cateva piese simple de mobilier sunt acoperite cu tesaturi din bumbac si borangic sau din lana, bogat ornamentate cu motive specifice zonei.

Gospodaria Taraneasca de la Enisala se afla la 9 km de Sarichioi (harta).

Padurea Enisala

Cei care iubesc padurile, florile, privelistile si apusurile se vor indragosti pentru totdeauna de padurea Enisala. Aici nu se poate ajunge decat la pas (traseu de o ora de la sosea) sau cu o masina de teren si eventual insotit de un localnic. Dar va garantam ca merita tot efortul. Privelistea care se deschide „la releu”, cu vedere spre cetate si cele doua lacuri (Babadag si Razim), mai ales la apus, va taie efectiv rasuflarea. De rezervatia de bujori care invadeaza aceasta padure in primavara fiecarui an nici nu mai spunem.

Padurea Enisala se afla la aproximativ 15-20 km de Sarichioi.

Satul Zebil

Pe 8 noiembrie 1887, s-a nascut la Zebil, intr-o familie de cazaci zaporojeni, Mihail Moruzov. El a fost creatorul si directorul Serviciului Secret de Informatii al Armatei Romane din 1924 (anul fondarii) pana in anul 1940 (anul in care a decedat).

Dincolo de preocuparile sale profesionale – diplomatice, militare, politice – Mihail Moruzov a desfasurat o vasta activitate obsteasca. O istorie aparte o are scoala monumentala din Zebil, pe care a construit-o in doar 7 luni si care a devenit rapid cea mai mare scoala din judetul Tulcea. Tot el a construit din fonduri proprii o scoala agricola si o vila in stil venetian destinata serviciilor publice.

Satul Zebil se afla la 7 km de Sarichioi (harta).

Satul Visterna

Despre Visterna s-ar spune ca a fost fondat in 1812 de cateva familii de basarabeni din Tinutul Cahul care au fugit de stapanirea ruseasca. Prin comparatie cu celelalte sate care alcatuiesc comuna Sarichioi (Sarichioi, Sabangia, Enisala sau Zebil), Visterna este singura localitate cu aspect de sat de munte.

Cu padurile ei bogate, cu dealul infipt parca in vatra satului, cu pamanturile numai bune de lucrat si faneata bogata pentru animale si cu amintirile interminabile ale oamenilor, acest loc este o surpriza totala pentru orice vizitator. Regasim aici o fantana cu cumpana, inca functionala si acea atmosfera de targ provicial cu oameni care se cunosc de cand lumea si pamantul.

Satul Visterna se afla la 16 km de Sarichioi (harta).

Moscheea din Babadag

Aflata in centrul orasului Babadag, moscheea lui Ali Gazi este usor de recunoscut dupa minaretul inalt de 21 de metri. In drumul spre Sarichioi, daca veti veni dinspre sud (Constanta), o veti observa cu siguranta fiindca veti trece pe langa aceasta.

Datand de la inceputul secolului al XVII-lea, a fost numita astfel preluand numele unui important guvernator al Dobrogei turcesti. Finalizata in anul 1610, aceasta atractie turistica este considerata cel mai vechi monument de arta musulmana din Romania. In curtea moscheei se afla si mormantul lui Ali Gazi Pasa, de forma hexagonala.

Geamia „Gazi Ali Pasa” din Babadag se afla la 18 km de Sarichioi (harta).

Satul Jurilovca

Jurilovca este astazi un alt sat important pe harta rusilor lipoveni din Romania, fiind intemeiat in 1815, conform unor surse, de patru familii de refugiati rusi din Basarabia, condusi de un rus pe nume Jurba. Desi la inceputurile sale era un mic catun, asezarea s-a dezvoltat rapid, devenind la sfarsitul secolului al XIX-lea un centru important al pescuitului din zona Deltei.

Aici merita vazuta biserica de rit vechi cu hramul „Acoperamantul Maicii Domnului”, dar si cateva case lipovenesti pastrate intr-o stare foarte buna, usor diferite ca stil prin comparatie cu cele ale „fratilor” din Sarichioi.

Satul Jurilovca se afla la 25 km sud de Sarichioi (harta).

Cetatea Argamum si Capul Dolosman

Dupa Histria, Orgame a fost a doua cetate construita in Dobrogea de catre grecii care au colonizat M.Neagra. Se intampla asta in secolul al VI-lea i.Hr, pe Capul Dolosman, o faleza calcaroasa ce se inalta spectaculos la 40-50 m deasupra lacurilor Razim si Golovita. In perioada stapanirilor romane, cetatea a devenit cunoscuta sub numele Argamum.

In prezent, cea mai mare parte a cetatii se afla inca sub pamant, estimandu-se ca situl arheologic se intinde pe circa 100 ha. Totusi, pe mai bine de 2 ha se pot observa diferite ruine si elemente arhitectonice: o poarta de acces, portiuni din zidul de aparare, basilici paleocrestine si cateva strazi.

Ruinele Cetatii Argamum de pe Capul Dolosman se afla la 30 km de Sarichioi si la doar 5 km de Jurilovca (harta).

Gura Portitei

Despre Gura Portitei obisnuim sa spunem ca este noua perla a litoralului romanesc, un adevarat colt de rai aparut recent pe o fasie ingusta de nisip intre complexul lagunar Razim-Sinoe si Marea Neagra. Din punctul nostru de vedere, este alternativa ideala la statiunile care devin foarte aglomerate in timpul sezonului estival. Veti gasi aici tot ce va trebuie pentru o zi de relaxare: cherhana, pizzerie, terasa, bar, piscina, masaj, hidrobiciclete, samd.

De la Sarichioi la Gura Portitei se poate ajunge direct cu barca (urmand lacurile Razim si Golovita), dar cel mai practic este cu masina pana la Jurilovca (25 km via Enisala – Salcioara), dupa care cu o barca rapida luata din miniportul turistic din Jurilovca (dureaza 20-30 min).

Translate »